

“Şcoala Gimnaziala Măceşu de Jos”
Şcoala Gimnaziala Măceşu de Jos este o şcoală plină de tradiţie şi istorie, în care zeci de generaţii s-au instruit şi educat într-o lungă perioadă de timp.
Școala Gimnazială Măceșu de Jos are ca structură Grădinița cu Program Normal Măceșu de Jos
Şcoala a reuşit şi, sigur va reuşi şi în timpurile care vin, să îşi îndeplinească misiunea nobilă de a instrui şi educa din grădiniţă şi până la terminarea ciclului gimnazial, copiii acestei comunităţi.
În complexul proces de pregătire pentru viaţă, într-o lume dinamică, în care timpul ,,nu mai are răbdare cu noi” aşa cum spunea marele scriitor Marin Preda, iar schimbările în societate se produc extrem de rapid, şcoala are ca parteneri familiile elevilor, Primăria, Poliţia Locală, Biserica şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.
Ne bucurăm şi totodată ne mândrim cu faptul că numărul foştilor elevi ai şcolii noastre care au reuşit în viaţă este extrem de mare, că am reuşit să îi educăm în spiritul respectării normelor de conduită, a legii, a valorilor şi principiilor democratice.